A.P.C. „A0120-0180”Asociația de Proprietari din Condominiu · Chișinău
← Adunarea generală, punctul 3 al ordinii de zi
Proiect

Hotărârea nr. 3 privind Regulamentul supravegherii video

a adunării generale de aprobare a Regulamentului privind supravegherea video în condominiu

mun. Chișinău „____” ______________ 2026

Adunarea generală a Asociației de Proprietari din Condominiu „A0120-0180”, întrunită prin corespondență, în temeiul art. 34 alin. (3) lit. k) din Legea nr. 187/2022 cu privire la condominiu,

HOTĂRĂȘTE:

1. Se aprobă Regulamentul privind supravegherea video în condominiu, conform Anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și devine anexă la regulamentul condominiului.

2. Regulamentul este obligatoriu pentru toți proprietarii din condominiu, pentru asociație și pentru organele asociației. Posesorilor unităților, membrilor familiilor, vizitatorilor și oricărei alte persoane care folosește părțile comune regulamentul li se aplică prin intermediul proprietarilor, care răspund potrivit art. 18 alin. (6) din Legea nr. 187/2022.

3. Administratorul afișează regulamentul, în termen de 15 zile de la adoptare, pe panoul informativ al fiecărei scări, îl publică pe pagina asociației și îl pune la dispoziția oricărui proprietar la cerere.

Președintele adunării generale _______________ /_________________________/

Secretarul adunării generale _______________ /_________________________/

ANEXA NR. 2

la Hotărârea nr. 3 a adunării generale

REGULAMENT PRIVIND SUPRAVEGHEREA VIDEO ÎN CONDOMINIU

Art. 1. Domeniul de aplicare. Prezentul regulament este anexă la regulamentul condominiului. El este obligatoriu pentru proprietarii din condominiu, pentru asociație și pentru organele asociației și se aplică posesorilor unităților, membrilor familiilor, vizitatorilor și oricărei alte persoane care folosește părțile comune prin intermediul proprietarilor, care răspund potrivit art. 18 alin. (6) din Legea nr. 187/2022.

Art. 2. Operatorul și modul de comunicare. Operator al sistemului de supraveghere video este Asociația de Proprietari din Condominiu „A0120-0180”, IDNO 1020600006870, cu adresa juridică în str. Nicolae H. Costin 44/7, ap. 17, MD-2051, mun. Chișinău.

Asociația nu dispune de un spațiu de primire a publicului. Comunicarea cu proprietarii și cu orice altă persoană vizată se realizează prin administrator, la următoarele date de contact: complex.costin@gmail.com (poștă electronică), ____________________ (telefon), costin-caragiale.org (formularul de pe pagina asociației).

Art. 3. Interdicția instalării de camere proprii pe părțile comune. Niciun proprietar și nicio altă persoană nu pot instala camere de supraveghere pe părțile comune ale condominiului — holuri, casa scărilor, fațade, acoperiș, curte, parcări, terenuri de joacă — fără hotărârea prealabilă a adunării generale, potrivit art. 34 alin. (3) lit. t) din Legea nr. 187/2022.

Camerele instalate cu încălcarea acestei interdicții constituie intervenții neautorizate la părțile comune; după o notificare scrisă cu termen de 15 zile, ele se înlătură în condițiile art. 76 și, după caz, art. 19 și art. 72 alin. (1) din Legea nr. 187/2022, iar cheltuielile se recuperează de la persoana care le-a instalat.

Art. 4. Camerele orientate din unitate spre părțile comune. Camera sau soneria video montată de un proprietar pe ușa ori în interiorul unității sale nu poate fi orientată astfel încât să filmeze holul comun, ușile vecinilor sau alte părți comune dincolo de spațiul strict necesar pentru a vedea propria ușă. Proprietarul care instalează un asemenea dispozitiv este el însuși operator al datelor pe care le captează și răspunde potrivit Legii nr. 195/2024; asociația nu răspunde pentru aceste prelucrări.

Art. 5. Interdicția obstrucționării. Sunt interzise acoperirea, vopsirea, reorientarea, deteriorarea sau dezactivarea camerelor asociației, precum și blocarea câmpului lor vizual. Costul reparării sau înlocuirii se recuperează de la persoana responsabilă.

Art. 6. Reguli privind deșeurile, a căror respectare se verifică prin supraveghere video.

(1) Deșeurile se depun exclusiv în interiorul tomberoanelor, în încăperea destinată acestui scop, cu respectarea regulilor de sortare afișate la intrarea în încăpere.

(2) Sunt interzise depunerea deșeurilor pe pardoseala încăperii sau în afara acesteia și depunerea deșeurilor voluminoase sau de construcție fără acordul prealabil al administratorului.

(3) Sunt interzise parcarea sau oprirea vehiculelor, precum și amplasarea oricărui obiect în fața porții de acces la încăperea pentru deșeuri, astfel încât să împiedice evacuarea acestora.

(4) Încălcarea alin. (1)–(3) se constată inclusiv pe baza înregistrărilor video și atrage: a) somația scrisă a persoanei responsabile, cu termen de conformare; b) obligația de a suporta cheltuielile suplimentare efectiv cauzate asociației (evacuare, curățare, reparație), în temeiul art. 18 alin. (8) și art. 19 din Legea nr. 187/2022, pe baza documentelor justificative; c) înlăturarea obstacolului sau a obiectului în condițiile art. 76 din Legea nr. 187/2022; d) după caz, acțiunea prevăzută la art. 19 din Legea nr. 187/2022 și sesizarea autorităților competente. Asociația nu aplică amenzi sau penalități pentru aceste încălcări.

Art. 7. Cererea persoanei vizate privind propria imagine.

(1) Persoana vizată (persoana a cărei imagine apare în înregistrare) poate solicita accesul la înregistrarea care o privește prin formularul disponibil pe pagina asociației, prin poșta electronică, telefonic sau printr-o cerere scrisă predată administratorului. Niciun canal nu este obligatoriu, iar cererea formulată prin orice mijloc produce aceleași efecte.

(2) La cererea formulată telefonic, administratorul consemnează el însuși cererea în registrul cererilor și comunică solicitantului numărul de înregistrare.

(3) Cererea indică: numele solicitantului, unitatea (dacă este cazul), data și intervalul orar aproximativ, camera sau zona, motivul solicitării și datele de contact.

(4) Cererea se depune cât mai curând posibil și, în orice caz, înainte de expirarea termenului de păstrare al înregistratorului care deservește camera respectivă (cel mult 30 de zile; duratele efective sunt indicate în Anexa nr. 1 lit. B la Hotărârea nr. 2 și în anunțurile de informare). După acest termen, înregistrarea nu mai există și nu poate fi recuperată, cu excepția secvențelor conservate potrivit art. 8 sau pct. 5 din Hotărârea nr. 2, asupra cărora dreptul de acces se exercită în condițiile prezentului articol.

(5) La primirea cererii, administratorul conservă secvența indicată, în condițiile art. 8 alin. (2), înainte de a o examina.

(6) Administratorul răspunde gratuit, în cel mult o lună de la primire. Termenul poate fi prelungit cu două luni în cazuri complexe, cu înștiințarea solicitantului în prima lună (art. 12 alin. (3) și (5) din Legea nr. 195/2024).

(7) Dacă în înregistrare apar și alte persoane, administratorul protejează imaginea acestora prin estompare (blurare). Dacă protejarea nu este tehnic posibilă, administratorul stabilește cu solicitantul o întâlnire pentru vizionarea secvenței și a intervalului în care apare, fără eliberarea copiei și cu angajamentul scris al solicitantului că nu înregistrează ecranul; refuzul copiei se motivează în scris, cu indicarea dreptului de a depune plângere la Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal și de a se adresa instanței.

(8) Administratorul poate cere informații suplimentare pentru confirmarea identității solicitantului, în condițiile art. 12 alin. (6) din Legea nr. 195/2024.

Art. 8. Sesizarea unui incident care privește o altă persoană.

(1) Proprietarul care constată o faptă îndreptată împotriva bunurilor sale sau ale asociației — deteriorarea unui autovehicul, aruncarea de deșeuri, vandalism, furt — sesizează administratorul prin oricare dintre canalele prevăzute la art. 7 alin. (1), în cel mai scurt timp și, în orice caz, înainte de expirarea termenului de păstrare prevăzut la art. 7 alin. (4).

(2) Administratorul consemnează sesizarea în registrul cererilor, extrage secvența relevantă și o conservă în spațiul de stocare desemnat, în ziua lucrătoare în care a primit sesizarea sau în următoarea zi lucrătoare. Conservarea nu constituie divulgare și nu necesită verificarea prealabilă a identității solicitantului.

(3) După vizionare, în termenul prevăzut la art. 7 alin. (6), administratorul comunică solicitantului, în scris, una dintre următoarele soluții:

a) intervalul nu este acoperit de înregistrări sau înregistrarea nu conține elemente relevante — cazul se închide, iar secvența conservată se șterge în termen de 30 de zile de la comunicare;

b) înregistrarea confirmă fapta, dar nu conține imaginea niciunei persoane și niciun vehicul al unui terț, identificabile direct sau indirect, inclusiv de către solicitant — copia se eliberează solicitantului, cu mențiunea că îi este pusă la dispoziție exclusiv pentru scopul indicat în sesizare și că publicarea ei nu este permisă;

c) înregistrarea conține imaginea unei persoane sau un vehicul identificabil al unui terț — copia nu se eliberează solicitantului; administratorul confirmă în scris că înregistrarea există și este conservată, îndrumă solicitantul să depună plângere la organul de poliție și predă secvența poliției la solicitarea acesteia, cu proces-verbal. Secvența se șterge în condițiile pct. 5 alin. (3) din Hotărârea nr. 2, iar solicitantul este informat despre acest termen.

(4) Comunicarea prevăzută la alin. (3) lit. c) servește solicitantului ca dovadă, în fața organului de poliție și a asigurătorului, că înregistrarea există și este conservată.

(5) Persoana a cărei imagine apare în secvența conservată își păstrează integral drepturile de persoană vizată, inclusiv dreptul de acces la propria imagine, potrivit art. 7.

Art. 9. Confidențialitatea cererilor și sesizărilor. Cererile și sesizările depuse în temeiul art. 7 și 8, precum și răspunsurile la ele, conțin date cu caracter personal și se păstrează separat de corespondența generală a asociației. Ele nu se pun la dispoziția altor proprietari și nu se publică; membrii consiliului iau cunoștință de ele numai în măsura necesară supravegherii activității administratorului, cu respectarea angajamentului de confidențialitate. Prevederile art. 63 alin. (3) din Legea nr. 187/2022 nu se aplică acestor cereri, prelucrarea lor fiind guvernată de Legea nr. 195/2024.

Art. 10. Înregistrările care nu se eliberează. Nu se eliberează înregistrări care privesc exclusiv alte persoane, nici înregistrări solicitate pentru monitorizarea vecinilor, a membrilor de familie, a angajaților asociației sau pentru orice alt scop din afara celor declarate la pct. 4 din Hotărârea nr. 2 a adunării generale privind menținerea sistemului de supraveghere video.

Art. 11. Drepturile persoanelor vizate.

(1) Orice persoană filmată are dreptul de acces, de rectificare (în măsura în care este aplicabilă), de ștergere, de restricționare a prelucrării și dreptul de a se opune prelucrării din motive personale (art. 15–18 și 21 din Legea nr. 195/2024), dreptul de a obține despăgubiri în condițiile legii, precum și dreptul de a depune plângere la Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal și de a se adresa instanței.

(2) Asociația examinează opoziția în termenul prevăzut la art. 7 alin. (6) și, pe durata examinării, restricționează prelucrarea secvențelor care privesc persoana. Dacă nu demonstrează că are motive legitime și convingătoare care justifică prelucrarea și care prevalează asupra drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale persoanei vizate, ori că scopul prelucrării este stabilirea, exercitarea sau apărarea unui drept într-o procedură administrativă, judiciară sau extrajudiciară, asociația încetează prelucrarea prin ștergerea sau restricționarea secvențelor care privesc persoana și, dacă opoziția vizează o cameră în ansamblu, prin măsurile prevăzute la pct. 9 din Hotărârea nr. 2. Excluderea unei singure persoane din câmpul vizual al unei camere în funcțiune nu este tehnic posibilă; persoana este informată despre aceasta și despre măsurile luate.

Art. 12. Răspunderea persoanelor cu acces. Persoanele cu drept de acces la înregistrări răspund pentru divulgarea, copierea neautorizată sau utilizarea imaginilor în alt scop decât cele declarate la pct. 4 din Hotărârea nr. 2 și raportează imediat administratorului orice încălcare a securității datelor de care iau cunoștință. Divulgarea atrage suspendarea imediată a accesului, dispusă de administrator sau, în privința administratorului, de consiliul asociației, până la hotărârea adunării generale imediat următoare, precum și răspunderea civilă față de persoana prejudiciată și, după caz, sesizarea organelor competente.

Art. 13. Publicarea imaginilor. Este interzisă publicarea înregistrărilor sau a cadrelor extrase din acestea pe panoul informativ, pe pagina asociației, în grupuri de mesagerie sau în rețelele sociale, indiferent de scop. Interdicția se aplică atât asociației, cât și oricărei persoane căreia i s-a eliberat o copie.

Președintele adunării generale _______________ /_________________________/

Secretarul adunării generale _______________ /_________________________/